Pe o vreme caniculara, a XVI- a ediţie a ,,Zilelor Iancului’’ a avut loc duminică, conform tradiţiei, în prima duminică de după praznicul Adormirii Maicii Domnului.
Ceremonia a început de la ora 15.00, la statuia lui Avram Iancu din centrul satului Ianculeşti, în sunetul tulnicelor, apoi cu intonarea Imnului Naţional, iar corul Astra Careiană a dat glas ,,Marşului lui Iancu’’.
Au fost prezenţi deputatul Romeo Nicoară, directorul de cabinet al președintelui Consiliului Județean, Claudiu Sulea, directorul Cancelariei Prefectului, Raul Băbţan, consilierii municipali Ilie Ciută, Adrian Bucureştean, Dan Bontea, Ionut Oneţ, Alina Mocanu, Păuşan Bujor, directori de instituţii, reprezentanţi ai partidelor politice şi ai asociaţiilor Asociaţiei Refugiaţilor, Unirea 2009, Avram Iancu, invitaţi şi fii ai satului Ianculeşti. Deşi satul Ianculeşti aparţine de UAT Carei, nimeni din Primărie nu a onorat invitaţia.
Manifestarea a continuat cu o slujbă de pomenire în cinstea lui Avram Iancu, oficiată de preotul paroh, Gheorghe Şorian. Delegatul sătesc, Ciprian Chiorean a mulţumit Consiliului Local Carei, Primăriei Municipiului Carei, Consiliului Judetean şi tuturor celor care şi-au adus contribuţia la menţinerea pe mai departe a tradiţionalului Festival al moţilor de câmpie din Ianculeşti ,,Zilele Iancului’’.
Au rostit alocuţiuni deputatul Romeo Nicoară, Raul Băbţan, Claudiu Sulea, prof. Mihai Bertiean, ing.Daniela Ciuta din partea ASTRA Carei, Tiberiu Alexe, fiul primului, director al şcolii din satul Ianculeşti.
Din partea Consiliului Judeţean a luat cuvântul Claudiu Sulea, directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Județean, Adrian Ştef care a afirmat-
,Consiliul Judeţean este onorat să poată participa alături de dvs la acest eveniment. Este foarte important pentru judeţul Satu Mare ca localităţile cum este cea a dvs., moţească să-şi sărbătorească datinile, obiceiurile şi memoria celui care a fost marele tribun, Avram Iancu. Ne închinăm cu respect în faţa a tot ce a însemnat şi dorim ca an de an să facem acest lucru’’
În calitate de preşedinte a Asociației Refugiaților, prof. Mihai Bertian şi-a început dicursul recitând 4 strofe dintr-o poezie patriotică aparţinând lui Nicolae Labiş, ,,Noi nu!’’. A subliniat apoi faptul că în cursul istoriei bimilenare a ţării noastre au existat bărbaţi care au luptat pentru binele poporului român, pentru dreptate naţională şi socială, în rândul acestora aflându-se şi Avram Iancu, eroul nostru naţional, care, încă de la vârsta de 24 de ani s-a angajat în lupta pentru dreptate naţională şi socială pentru neamul românesc din Transilvania fiind declarat de către Senatul României, eroul naţional al României. Prof. Mihai Bertianu a făcut apoi istoricul Revoluţiei de la 1848-1849, care i-a dat ocazia acestui falnic tânăr, Avram Iancu de a se afirma în lupta pentru libertate a poporului român.
În numele Asociaţiei Românilor Refugiaţi, Expulzaţi ,Deportaţi în urma Dictatului de la Viena , prof. Mihai Bertianu a premiat cea mai vârstnică locuitoare a satului Ianculeşti din cadrul Asociaţiei respective, pe Maria Patiţa, de 86 de ani. Fiind bolnava, distinctia a fost preluata de fiul acesteia.
Prof. Mihai Bertianu a înmânat o diplomă de membru de onoare al Asociaţiei Refugiaţilor din judeţele Satu Mare şi Maramureş și lui Tiberiu Alexe, fiul primului director al şcolii din satul Ianculeşti, Gheorghe Alexe.
Tiberiu Alexe s-a declarat mândru şi onorat să fie prezent aici, la Ianculeşti, în satul în care a copilărit, de care îl leagă amintiri foarte frumoase.
„În numele Despărţământului ASTRA Carei, vă aduc cele mai alese gânduri bune, acum, la ceas de sărbătoare si vă doresc să menţineti vie flacăra acestui festival, an de an, şi la bine şi la greu. Indiferent de ispitele pe care le întâlniti în calea voastră de zi cu zi, să nu uitati că sunteti urmaşi ai eroului naţional Avram Iancu şi deci pe umerii vostri apasă o mare responsabilitate. Sunteţi o comunitate frumoasă, moţi de toate vârstele şi mă bucur că nu aţi uitat nici de celelalte comunităţi româneşti din jur.
Cei trecuţi de prima tinerete, aveţi obligatia să povestiţi tinerei generaţii despre isprăvile Crăişorului Munţilor, prea puţin aflate în manualele şcolare” – Daniela Ciută, preşedinte al ASTRA Carei.
Au fost apoi depuse coroane din partea Prefecturii Satu Mare, Consiliului Județean Satu Mare, Asociației refugiaților, Asociaţiei Unirea 2009 Carei, Asociaţiei Colonia Moţilor Ianculeşti , Despărţământului Astra Carei, Societăţii cultural-patriotice Avram Iancu şi a partidelor politice, PNL Carei şi PSD + ALDE.